Andrei Vlad, infectat din nou cu coronavirus? Portarul naţionalei de tineret, incert pentru meciul cu Malta U21

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat luni, 12 octombrie 2020, ora 19:07,

Andrei Vlad (21 de ani), portarul lui FCSB, ar putea să rateze meciul naţionalei de tineret împotriva Maltei, din preliminariile pentru Campionatul European de Tineret din 2021, fiind suspectat din nou de coronavirus.

După ce un membru din staff-ul naţionalei de U21 şi Alexandu Paşcanu au fost depistaţi pozitivi la testul pentru COVID-19, acum şi Vlad este posibil să fi luat virusul.

Portarul este colegul de cameră al lui Paşcanu şi de aceea a devenit şi el suspect de infectare cu noul virus. Momentan, Vlad a rămas în izolare la Buftea, până va afla rezultatul ultimului test efectuat.

Nu ar fi prima oară când goalkeeperul s-ar infecta cu COVID-19. Acesta a mai fost depistat pozitiv o dată, înaintea meciului din Europa League, pe care FCSB îl juca împotriva sârbilor de la Backa Topola, câştigat la penalty-uri de roş-albaştri, cu neexperimentatul Ducan în poartă.

Adrian Mutu, selecţionerul naţionalei de tineret, se află şi el în izolare la Buftea. Dacă nu va putea sta pe bancă, la meciul contra Maltei U21, Mihai Stoichiţă este cel care va conduce de pe margine reprezenativa U21.

Conform fișei postului, trebuie să îi suplinesc absența lui Mutu. O să continui ceea ce a făcut Mutu, exact ce a pregătit pentru meciul ăsta. Din păcate, el nu poate să vadă nici pe viu meciul. Altfel vezi la televizor, altfel în tribună. I-am și zis azi: «Băi, Adi, e munca ta, eu te reprezint acolo, sunt ambasatorul tău, fac ce spune președintele (n.r. Adrian Mutu)».”, a spus directorul tehnic la Digi Sport.

Citeşte şi Stoichiţă, speriat de declaraţiile lui Rădoi! ”Câtă viață vei avea dacă vei trăi meciurile așa?”

u21romaniavladnationalarealitateastoichitamutuMalta