Andrei Nicolescu a anunţat revoluţia la Dinamo: „Vom aduce 10-12 jucători”

Articol de Ionut Dumitrescu - Publicat miercuri, 23 aprilie 2025, ora 09:14,
Andrei Nicolescu
Andrei Nicolescu

 

Andrei Nicolescu a anunţat că Dinamo va trece la alt nivel începând cu sezonul următor, chiar dacă nu are încă drept de participare în cupele europene. Aflată pe 5 în play-off, trupa din Ştefan cel Mare vrea să emită pretenţii la titlu, în stagiunea viitoare.

„Am declarat și eu, și domnul Kopic. Încercăm să aducem în jur de 10-12 jucători. Ne-am apucat de treabă. Avem discuții preliminare. Am făcut deja un transfer de la UTA. Clubul nu a ajuns atât de bine organizat încât, după ce își trimite scouterul în Italia, să aducă jucători de acolo. Încercăm să găsim cele mai bune soluții. Gnahoré va continua. Are contract încă un an de zile. Am declarat asta, cred. La Dinamo, în acest moment, nimeni nu este de nevândut. Noi ne așezăm la masă pentru oricine. Nu avem nicio ofertă concretă pentru el.

Selmani este în aceeași situație. El își dorește să joace. Știe că este important pentru viitorul său. Am rămas să negociem când se va încheia campionatul. Este o decizie deschisă. Perica mai are doi ani de contract. Stipe cred că o să dea cel puțin 6-8 goluri în acest sezon, iar eu cred că anul viitor se va putea bate pentru titlul de golgheter. Și Olsen e sub contract. Face parte din proiectul nostru.

Cu Josh (n.r. Homawoo), cred că putem să spunem că nu mai e cu gândul la Dinamo. E destul de clar acolo. Cred că Dinamo noastră, din grup, e una corectă, chiar dacă presa spune că nu avem obiectiv. Jucătorii se pregătesc pentru sezonul viitor. Și Sivis mai are și el doi ani de contract. Face parte din proiectul nostru”, a spus dinamovistul, citat de fanatik.ro.

Andrei Nicolescudinamo