Andrei Miron, gratis la FCSB. Becali: „Afacere bună!”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat miercuri, 08 ianuarie 2020, ora 14:25,
gigi-becali
gigi-becali

Andrei Miron s-a înţeles cu FCSB, însă va juca abia din playoff pentru vicecampioană. Patronul Becali a explicat detaliile afacerii cu FC Botoşani.

Miron, 25 ani, va ajunge la FCSB gratis, însă FC Botoşani va avea dreptul la 30 de procente dintr-un eventual transfer ulterior al jucătorului. Fundaşul va mai rămâne la actuala sa echipă pentru primele meciuri care se vor disputa în acest an în sezonul regulat.

„Iftime vrea să îl ţină să joace cât poate, două sau trei meciuri pentru ei. O să rămână cu ei, facem actele de acum şi o să vină la noi. În playoff îl avem. Vine gratis şi ia Botoşani 30 la sută. O afacere bună, păi dacă îl iei gratis, ce, nu e bună!? L-am vrut mai demult, şi pe Burcă l-am vrut, dar uite că nu l-am luat!” – a explicat Becali.

CITEŞTE ŞI: EXCLUSIV | ”Nu e vorba de bani!” Iftime, ultimele detalii despre transferul lui Miron la FCSB

În vârstă de 25 de ani, Andrei Miron este evaluat la 800.000 de euro pe site-urile de specialitate.

Patronul vicecampioanei a dat de înţeles că ar putea să şi cedeze un jucător în perioada imediat următoare. Este vorba despre Harlem Gnohere, atacantul pe numele căruia există o ofertă concretă pentru un transfer.

mironfcsbfc botosanigigi becalitransfer