Florin Andone a suferit o accidentare serioasă în Turcia, a ratat prezența la echipa națională, însă atacantul e gata să revină în forță.

Vârful a început deja recuperarea, conform celor de la Galatasaray, iar Andone, care va lipsi în jur de două luni, a avut un mesaj special pentru fani.

„Salutare fani ai lui Galatasaray! Îmi pare nespus de rău de situaţia în care mă aflu. Eram concentrat să dau totul pe teren pentru această echipă minunată, dar uneori se întâmplă astfel de lucruri în fotbal, pe care nu le poţi controla.

Voi da tot ce am mai bun ca să mă recuperez bine şi să fiu în formă cât mai repede. Nu mi-am terminat treaba aici, ce e mai bun abia acum urmează să vină”, promite Andone.