ANAD, comunicat oficial în cazul de dopaj de la Astra: ,,Ioniţă a venit însoţit de Victor Becali! I-am recomandat să respecte prevederile legale”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat miercuri, 07 aprilie 2021, ora 16:30,
Alex Ioniţă
Alex Ioniţă

ANAD a venit cu noi precizări în ceea ce priveşte cazul de dopaj de la Astra în care este implicat şi fotbalistul Alexandru Ioniţă.

După ce Ioniţă a oferit mai multe declaraţii pe acest subiect, suspendat fiind momentan, ANAD a venit cu o serie de precizări prin intermediuol unui comunicat oficial.

ioniță-dopaj-astra

Cristi Balaj, preşedintele ANAD, a declarat cum s-au desfăşurat lucrurile până acum de când ancheta se află în desfăşurare. Cel vizat de informaţiile de mai jos este doar fotbalistul Ioniţă, nu şi ceilalţi doi jucători de la Astra, Fatai şi Seto.

,,Am aflat din presa de astăzi despre o nouă declarație a jucătorului Alexandru Ioniță cu privire la situația în care este implicat alături de alți trei sportivi de la echipa de fotbal Astra Giurgiu. În calitatea mea de președinte al Agenției Naționale Anti-Doping doresc să fac următoarele precizări:

În discuția pe care am avut-o cu jucătorul, când a venit la ANAD, acesta mi-a mărturisit că ceea ce a declarat colegilor ofițeri anti-doping în cadrul investigației din luna septembrie 2020 este real, motiv pentru care i-am făcut singura recomandare pe care o am la dispoziție ca președinte, adică să respecte prevederile legale, respectiv să se prezinte la convocările Comisiei de audiere și să spună adevărul. Precizez că jucătorul a fost informat cu privire la prevederile legale aplicabile în astfel de cazuri.

Sportivul a venit însoțit de Victor Becali, cel care i-a subliniat faptul că, major fiind, este decizia lui și că, având în vedere că există riscul sancționării de până la patru ani, trebuie să facă o alegere asumată și în cunoștință de cauză.

Jucătorul a ales să depună mărturie și să confirme ceea ce a relatat colegilor mei, în cadrul investigației din septembrie 2020. Ulterior, a avut numeroase apariții în spațiul public în care a oferit amănunte în legătură cu această vizită și din speța în derulare, poziții ce păreau sincer asumate.

În rolul meu de președinte al ANAD și alături de colegii mei din instituție rămânem în continuare la dispoziția persoanelor care activează în sport pentru a oferi informații despre domeniul anti-doping și respectarea reglementărilor în vigoare.”, a precizat Cristi Balaj, pentru ANAD.

Citeşte şi Cristi Balaj reacţionează după acuzaţiile lui Ioniţă. “Adevărul va ieşi la iveală!”

comunicat oficialAstraanadionitarealitateadopaj