Ana Bogdan a fost eliminată în primul tur al turneului de la București

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat miercuri, 18 iulie 2018, ora 00:22,
Ana Bogdan2
Ana Bogdan2

Înfrângere dramatică pentru Ana Bogdan la BRD Bucharest Open! Românca a fost eliminată în primul tur de către Anna Karolina Schmiedlova din Slovacia, după trei ore și 20 de minute de joc.

Schmiedlova, clasată pe locul 85 WTA, s-a impus cu scorul 4-6, 7-6 (4), 7-5. În setul decisiv, Ana Bogdan (locul 66 WTA) a condus cu 3-1.

Ambele jucătoare au avut mari probleme la serviciu, fiind înregistrate 18 break-uri în meci.

A fost ultimul meci al zilei pe Terenul Central de la Arenele BNR și singurul disputat în nocturnă.

În acest an, Anna Karolina Schmiedlova a mai învins-o o dată pe Ana Bogdan, în semifinalele turneului pe zgură de la Bogota (scor 6-3, 6-2).

În 2017, Ana Bogdan (25 de ani) a ajuns în semifinalele turneului de la București.

Anna Karolina Schmiedlova (23 de ani) a câștigat BRD Bucharest Open în 2015.

Anna Karolina SchmiedlovainfrangerebucurestiBogdanana bogdan