Amicalul ireal jucat în plină pandemie! Când va avea loc întâlnirea dintre două mari rivale ale fotbalului românesc

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat joi, 28 mai 2020, ora 15:22,
amical saftica
amical saftica

Dinamo și Rapid se vor duela într-o partidă de pregătire pe 1 iunie, în cazul în care autoritățile își vor da OK-ul pentru disputarea unor astfel de jocuri. 

Meciul care în urmă cu mulți ani era imposibil de imaginat pentru fanii celor două echipe ar trebui să aibă loc la Săftica, însă amicalul va fi închis, fără posibilitatea ca fanii ori reprezentanții media să aibă acces în baza sportivă. Cel care a dezvăluit planurile unui astfel de joc a fost antrenorul lui Dinamo, Adrian Mihalcea. În această perioadă, echipele de Liga 1 și Liga 2 s-au putut antrena în grupuri restrânse ca urmare a măsurilor dispuse pe teritoriul României în situație de alertă.

În ciuda indicațiilor clare, mai multe imagini apărute în mediul virtual au ținut să evidențieze că nu toate echipele respectă indicațiile transmise de autorități. Fotbaliștii de la Rapid au fost surprinși ca și cum s-ar fi antrenat normal zilele trecute. Iar contracandidatele la promovare ale rapidiștilor s-au plâns de acest lucru. Pentru giuleșteni nu va fi se pare singurul amical al primei săptămâni de vară. Trei zile mai târziu, pe 4 iunie, Rapid va disputa un nou joc de pregătire, contra unei alte echipe din Liga 1, conform digisport.ro.

 CITEȘTE ȘI –>> Mărturie cutremurătoare a soției fotbalistului sinucigaș: ”Am înghețat când am văzut o armă lângă el”

rapidsăfticaamicaldinamo