VIDEO | Reacția incredibilă a fanilor lui Inter Milano, după amenințarea cu bombă din București

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat joi, 20 februarie 2020, ora 15:40,
fani-inter
fani-inter

Fanii lui Inter Milano, care călătoresc spre Bulgaria pentru a fi alături de echipa favorită la meciul pe care aceasta îl va disputa în această seară în Europa League, au avut parte de momente palpitante în București.

Aceștia au fost nevoiți să părăsească incinta mall-ului în care se aflau, în jurul orei 13:00, din cauza unei amenințări cu bombă.

Alerta care a dus la evacuarea tuturor persoanelor din mall, nu a părut să-i deranjeze pe fanii „nerazzurilor”. Aceștia și-au continuat petrecerea la una dintre prăvăliile din Obor, unde s-au ospătat cu bere și mici.

Manșa tur a confruntării dintre Ludogorets și Inter Milano se dispută în această seară de la ora 19:55. Atacantul român Claudiu Keșeru este anunțat titular.

Tot astăzi, de la aceeași oră, CFR Cluj o întâlnește în 16-imile Europa League pe Sevilla, pe stadionul Dr. Constantin Rădulescu.

Citește și ♦ Reacția lui Becali după ce a fost acuzat că a finanțat FCSB cu bani obținuți în mod fraudulos

inter milanofani interEuropa League