Amenințare directă pentru șefii lui Dinamo: „Nu renunț la bani chiar dacă pun în pericol licența”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat sâmbătă, 25 aprilie 2020, ora 09:48,
zenke
zenke

Simon Zenke, fostul fotbalist al câinilor, încă așteaptă să primească restanțele pe care clubul le are către el. 

Nigerianul acuză neplata unor bonusuri din perioada în care a evoluat în Ștefan cel Mare. Fotbalistul s-a adresat forului internațional pentru recuperarea banilor.

„Nu mai rețin despre câți bani e vorba. Puțini, oricum. Aveam de încasat salariul pe trei luni, am câștigat la FIFA și li s-a dat termen să mă plătească. Am primit salariile, dar nu și niște bonusuri lunare. Din ianuarie nu m-a mai sunat nimeni de la club. 

Ultima oară am vorbit cu Bălănescu, care îmi cerea să renunț la proces, dar am refuzat. Pentru un club cum e Dinamo, suma pe care mi-o datorează nu înseamnă nimic, doar că șefii se gândesc doar la ei. Sunt niște egoiști fără scrupule!” acuză nigerianul într-un interviu acordat gsp.ro.

Iar veștile proaste nu se opresc aici. Jucătorul nu intenționează să îi păsuiască pe câini pentru ca aceștia să evite problemel cu licența.

„Ca să vă spun suma ar trebui să-l sun pe avocat, că el are documentele. Dar sunt bani puțini, nu pricep de ce Dinamo nu i-a plătit până acum! Fiindcă a întârziat, cred că trebuie să mai adauge și o amendă de la FIFA peste bonusurile mărunte pe care mi le datora mie” a adăugat fotbalistul adus la Dinamo de Mircea Rednic.

CITEȘTE ȘI –>> Reacția lui Șumudică după ce șefii îi caută înlocuitor: “Poate plec eu”

fifazenkelicentamemoriudinamorestante