„Am predat o lecție de viață tuturor bărbaților din România!” Alexa, prima reacție după scandalul cu Anamaria Prodan

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat duminică, 21 iulie 2019, ora 11:21,
Dan Alexa
Dan Alexa

Dan Alexa a vorbit pe larg despre scandalul în care a fost implicat după meciul Astra – FC Botoșani, scor 2-2.

Lovit de Anamaria Prodan, antrenorul Astrei a încercat să explice gestul impresarei și susține că a dat o lecție de viață prin felul în care s-a comportat.

„Lătrăii care vorbesc pe la televizor sau prin ziare sunt patetici. Jenanţi. Cei ce se dau în spectacol şi fac declaraţii de genul “Alexa este femeie fiindcă nu a fost în stare să o bată pe Anamaria Prodan” sunt jena definiţiei de bărbat! Episodul cu managerul meu Anamaria Prodan a fost unul copilăresc. Anamaria Prodan nu este bărbat. Este femeie. Femeile reacţionează haotic, reacţionează la impuls. Ana maria este o femeie impulsivă, care pune inimă în orice face. Am fost supărat pe moment, clar.

Am stat de vorbă imediat cu Anamaria. Şi-a cerut scuze. Ana este omul care îsi asumă şi bunele şi relele prin care trecem şi am trecut. A fost o copilărie din partea ei. Niciodată nu aş ridica mâna la Anamaria sau la o altă femeie. Am clarificat şi acest subiect şi am predat o lecţie de viaţă şi educaţie tuturor bărbaţilor din România”, a spus Alexa, conform ProSport.

„Relaţia mea cu managerul şi prietena mea de suflet Anamaria Prodan este şi mai puternică. Noi construim amândoi, de azi înainte şi mai vertiginos. Noi le dăm lecţii de viaţă, de asumare, de sinceritate tuturor milogilor de bărbaţi care fac circ la televizor şi în ziare şi acasă stau sub pat de frica nevestelor sau a iubitelor. Eu, Dan Alexa, nu am, nu am avut şi nici nu am nevoie în acest moment de relaţii stabile sau pasiuni pentru femei. Nu mă interesează acest subiect! Deci, vă rog să mă judecaţi pe partea de meserie pentru că nu cred ca viaţa privată a lui Dan Alexa este un subiect de interes naţional”, a mai afirmat Alexa.

Ana Prodandan alexaProdan scandalalexaAlexa Prodan