Alexandru David îl ironizează pe Gigi Becali: „Se fac 80 de milioane! Să se grăbească!”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat joi, 07 februarie 2019, ora 15:14,
alexandru david2
alexandru david2

Dinamoviștii au schimbat foaia și au început să-și atace rivalii din campionat. Președintele Alexandru David l-a ironizat pe Gigi Becali, anunțând că atacantul Mattia Montini este de vânzare pentru 60 de milioane de euro. 

Alexandru David este din ce în ce mai vocal și pare gata să se ia la „trântă” cu rivalii. Președintele echipei din „Ștefan cel Mare” l-a ironizat pe Gigi Becali.

„Domnul Gigi Becali a dorit mereu să ia jucători de la Dinamo şi nu i-a ieşit decât cu Gnohere, care era într-o situaţie specială. Să ne aducem aminte de Nemec, să ne aducem aminte de Nistor şi au mai fost exemple de jucători pe care Gigi Becali dorea să-i ia la FCSB şi nu a reuşit.

În ceea ce-l priveşte pe Montini, lucrurile sunt foarte clare. Avem contract semnat cu el pe doi ani. Dacă domnul Gigi Becali îşi doreşte un astfel de jucător de la Dinamo avem toată deschiderea să discutăm.

Câtă vreme dânsul înţeleg că vrea 40 de milioane pe Man, oferta în momentul de faţă cu care putem să-l vindem pe Montini este de 60, că a dat şase goluri, 60 de milioane de euro şi preţul va creşte pentru că Montini va continua să dea goluri. Dacă domnul Becali vrea 40 de milioane pe Man, noi de ce să nu vrem 60 de milioane pe Montini?

Dacă mai dă două goluri la Sepsi s-au făcut 80 de milioane. Să se grăbească!”, a declarat  David, la ProX.

Montini are șase goluri pentru Dinamo în tot atâtea partide disputate pentru alb-roșii.

transfermanfcsbmontinidinamogigi becalialexandru david