Alexa, contestat de un mare rapidist! „Are experienţă mai mare ca mine?”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat miercuri, 11 martie 2020, ora 13:48,
motroc
motroc

După demiterea lui Daniel Pancu, Florin Motroc a fost unul dintre numele vehiculate pentru banca tehnică a Rapidului. Antrenorul a fost propus chiar de Marius Şumudică, însă s-a resemnat după numirea lui Alexa.

Motroc, fiul fostei glorii rapidiste Ion Motroc, contestă soluţia aleasă de şefii din Grant. Antrenorul în vârstă de 52 de ani acuză jocurile de interese din fotbalul românesc.

Are Alexa experiență mai mare decât mine? Nu contest promovările lui, dar știu cum se realizează ele prin România. Eu am fost de două ori nominalizat la premiul de cel mai bun antrenor al anului în Iordania și în Bahrain. 

Am stat un an de zile în Golf neînvins! Știam că nu pot să ajung la Rapid, pentru că acolo există și alte interese. Pancu nu trebuia dat la o parte. Mai avea șanse? Lasă-l până la capăt atunci! Știam de când a pierdut cu Snagov că i se pregătește ceva. I-am dat mesaj cuiva din club să-l lase în pace.

Când m-a propus Şumudică la Rapid mi-au dat lacrimile” – a dezvăluit Motroc la Digi Sport.

Florin Motroc a fost crescut la juniorii giuleștenilor, evoluând pentru Rapid în perioada  1993-1996. Tatăl său, Ion, a cucerit primul titlu din istoria vișiniilor, în 1967.

Motroc şi-a început cariera de antrenor în 2001 şi a făcut performanţă în zona Golfului Persic. Are în palmares titluri de campion în Iordan şi Bahrain, acolo unde a reuşit eventul în 2014. Motroc a mai cucerit cupa în Kuwait şi Supercupa în Oman, ultima în 2017.

CITEŞTE ŞI: VIDEO | Rapid nu renunţă la luptă! Alexa: “Obiectivul meu este promovarea!”

florin motrocantrenordan alexaliga 2rapid