Alba-neagra cu fotbalul din Liga 1! Detalii de ultimă oră despre meciurile lui Dinamo, CFR Cluj și Craiova

Gino-Iorgulescu-Justin-Stefan-LPF
Dinamo, CFR Cluj și Universitatea Craiova sunt echipele din Liga 1 care au raportat cazuri de infectare cu noul coronavirus. Liga Profesionistă de Fotbal a anunțat că așteaptă anchetele epidemiologice înainte de a decide amânarea unor meciuri.
Secretarul general al LPF, Justin Ștefan, a subliniat că prioritară este încheierea competiției pe teren.
Dinamo a confirmat azi 21 de cazuri de infectare cu noul coronavirus în cadrul clubului.
La CFR Cluj sunt zece cazuri pozitive, între care și antrenorul Dan Petrescu.
Craiova are un singur test pozitiv la coronavirus - team managerul Lucian Pretorian.

"Astăzi, am avut o ședință la nivelul Ligii Profesioniste de Fotbal, împreună cu ceilalți membri din staff. Categoric avem în momentul de față două obiective majore, unul dintre ele este legat de finalizarea competiției conform calendarului, bineînțeles dacă vor exista date. Celălalt obiectiv, pentru că ne uităm la ce se întâmplă și la Dinamo, și la CFR, este controlarea focarului de la cele două cluburi și stingerea lui.
În momentul de față, la Dinamo continuă ancheta epidemiologică, asta înseamnă că până la momentul terminării anchetei epidemiologice nu putem să programăm echipa în competiție, iar pentru CFR se așteaptă retestarea de mâine și după ce vom avea rezultatul acelei testări vom hotărî împreună ce se poate întâmpla mai departe. Așteptăm o hârtie oficială din partea celor de la DSP pentru a o atașa la decizia de amânare a meciului respectiv. Poimâine vom vedea dacă programarea meciului cu Botoșani de duminică rămâne valabilă sau nu.
"Este interesul tuturor să terminăm competiția pe teren"
În momentul de față nu avem nicio decizie de amânare, avem meciul acolo, pe acel slot. Pe Craiova i-am lăsat deoparte, acolo nu vorbim de focar, vorbim de un singur caz testat pozitiv, există și acolo o anchetă a DSP-ului. Testarea se face pe 25 iulie și după ce avem rezultatele vedem ce facem cu meciul celor de la Craiova.
Pentru noi este foarte important să respectăm ce ne-a transmis UEFA în luna aprilie: <Terminați competiția pe terenul de joc și respectați meritul sportiv!> Nu cred că e oportun pentru noi, ca organizatori de competiție, sau pentru cluburile implicate în lupta la titlu să se decidă aleatoriu cine este campioană, cine merge în cupele europene. De aceea este interesul tuturor să terminăm competiția pe terenul de joc și să se facă o departajare pe criteriul meritului sportiv", a spus Justin Ștefan la DigiSport.

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News




























