Alarmă la FCSB: „Dacă pierdem, s-a terminat!”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat joi, 04 iunie 2020, ora 21:10,
983928-cfr-fcsb
983928-cfr-fcsb

FCSB a intrat în linie dreaptă cu pregătirile pentru derby-ul din Gruia. Partida cu CFR Cluj este crucială pentru roş-albaştri. Helmuth Duckadam a dat semnalul de alarmă după amicalul pierdut cu FC Voluntari.

Preşedintele de imagine al roş-albaştrilor consideră că un eşec la Cluj, pe terenul liderului, ar echivala cu pierderea oricăror şanse la câştigarea titlului.

Duckadam s-a îngrijorat după eşecul cu FC Voluntari, meci în care evoluţia lui Planic în centrul apărării a ridicat semne de întrebare.

”Eu am mai zis asta și mai demult. Tot Planic a fost cel mai bun? Cel mai bun și când ai pierdut? Este o problemă. Va fi important meciul de sâmbătă, cel cu Academica Clinceni.

Noi, dacă pierdem la Cluj, ieșim complet din lupta pentru campionat. Un egal ne va mai menține în cărți, alte variante nu avem” – a spus Duckadam la Digi Sport.

Înaintea derby-ului care se va juca sâmbătă, 14 iunie, CFR Cluj are patru puncte avantaj faţă de urmăritoarele FCSB şi Universitatea Craiova.

derbygruialiga 1lupa pentru titlucfr clujfcsbplayoff