Aflat în cărți pentru preluarea Craiovei, Emil Săndoi anunță: „Nu o să mă sune Mihai Rotaru!”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat sâmbătă, 30 ianuarie 2021, ora 20:46,
sandoi
sandoi

CSU Craiova a anunțat în cursul zilei de astăzi despărțirea oficială de antrenorul principal al echipei din ultimele luni, Corneliu Papură!

“Juveții” nu au nicio victorie în acest an, iar formația condusă până aseară de pe bancă de Corneliu Papură a înregistrat șase egaluri și o înfrângere în ultimele meciuri. Sătuli de evoluțiile modeste ale echipei din Bănie, conducătorii Craiovei au decis în cele din urmă să îl dea afară pe tehnicianul în vârstă de 47 de ani, astfel că în aceste momente sunt în căutarea unui nou antrenor.

Unul dintre numele care s-a zvonit că ar fi pe lista Craiovei, în special datorită relației foarte bune pe care acesta o are cu președintele Sorin Cârțu, este Emil Săndoi, actualul antrenor al Chindiei Târgoviște.

Citește și Mihai Rotaru, prima reacție după ce l-a demis de Corneliu Papură: “Am vreo zece nume de antrenori pe listă!”

Tehnicianul în vârstă de 55 de ani a vorbit despre o eventuală mutare în tabăra oltenilor și a mărturisit că în acest moment este cu gândul doar la formația dâmbovițeană și nu crede că va fi sunat de Mihai Rotaru.

„Eu am spus că orice jucător care a jucat la Universitatea Craiova își dorește să facă parte din acest club. A fost interpretată declarația… Poate vreun jucător care a jucat la Craiova și care a avut spirit și a câștigat trofee acolo să refuze un club ca CS U Craiova sau o reprezentantă a fotbalului craiovean? Indiferent pe ce funcție ar fi oferta. Cred că nu poate decât dacă are contract cu altă formație.

Nu există nicio clauză, la mine contractele mai puțin contează. Pentru mine o strângere de mână este mult mai importantă decât un contract.

(n.r. întrebat dacă va fi sunat de Mihai Rotaru) Nu o să mă sune (râde). Am un președinte la Chindia, în momentul de față eu cred că am reușit să ne descurcăm onorabil. În momentul ăsta sunt setat pe ce trebuie să fac. Eu sunt sub contract cu Chindia și în momentul de față mă interesează următoarele noastre meciuri. Programul este infernal!”, a spus Emil Săndoi, potrivit Telekom Sport.

Emil Săndoi este pe banca celor de la Chindia Târgoviște din vara anului trecut, iar în acest moment echipa dâmbovițeană este revelația campionatului, ocupând locul 6 după 19 etape.

Fostul selecționer al echipei naționale de tineret a României a mai pregătit formația din Bănie în perioada septembrie 2014 și ianuarie 2016, reușind să obțină 23 de victorii, 15 egaluri și 18 înfrângeri.

Citește și Toni Petrea s-a decis! Cine îi ia locul în primul 11 lui Dennis Man și ce se întâmplă cu Ante Vukusic

emil săndoiliga 1realitateau craiovaantrenor craiovadeclaratii