EXCLUSIV | Adi Mutu, văzut ca înlocuitorul perfect al lui Rădoi la naţionala mare: ,,Cred că a citit o carte în plus faţă de el”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat marți, 30 martie 2021, ora 18:32,
Adrian Mutu şi Mirel Rădoi
Adrian Mutu şi Mirel Rădoi

Adi Mutu se află în faţa celui mai important meci de la Campionatul European de tineret, unde România U21 va da piept cu Germania U21.

Până acum, în grupele de la EURO, naţionala pregătită de Mutu a remizat în primul meci cu Olanda U21, scor 1-1, iar în al doilea meci a reuşit o victorie pe final cu Ungaria U21, scor 2-1.

Adrian Mutu

Marcel Puşcaş, fost internaţional, a vorbit înaintea duelului cu nemţii despre selecţionerul naţionalei de tineret. Acesta îl vede un antrenor mult mai mare decât pe Rădoi şi îl vede dretp succesorul său la naţionala mare.

,,Cu Germania nici un egal nu ne ajunge, în mod cert Olanda bate pe Ungaria. Trebuie să câştigăm acest meci, restul sunt poveşti. Despre Mutu, am încredere în el şi chiar mai mare decât în Rădoi. Mi-a plăcut de el în ciuda derapajelor din carieră. Mutu nu e un băiat prost, el are sclipire, are curaj, are tupeu, are experienţă internaţională peste Rădoi, cred că a citit şi o carte în plus faţă de Rădoi, e mai şmecher decât Rădoi şi cred că Mutu e mult peste Rădoi.

Discutăm peste 5 ani, acum e la început, are 25-30 de antrenorat în faţă. Probabil că dacă pleacă Rădoi, îl va urma la naţionala de seniori. N-am nimic cu Rădoi, dar nu mi se pare normal să aibă 13 meciuri antrenate la FCSB şi să devină antrenorul României.”, a declarat Marcel Puşcaş, în exclusivitate, pentru Realitatea Sportiva.

Cum arată echipa de start a României U21 pentru meciul cu Germania U21

Vlad – Haruț, Ciobotariu, Pașcanu, Vlădoiu – Itu, Dulca, Oaidă – Olaru, Petre, Mățan

Rezerve: Aioani, Eșanu, Boboc, Opruț, Drăgușin, Cîmpanu, Moruțan, Ciobanu, Chindriș, Oct. Popescu.

Sursa foto: Profimedia Images

Meciul decisiv de la Campionatul European de tineret dintre România U21 şi Germania U21 se va disputa la Budapesta, în această seară, de la ora 19:00.

În acest moment, România U21 se află pe locul 2 în grupa de calificare, cu 4 puncte acumulate din două partide disputate.

Sursa foto- Profimedia Images

Citeşte şi EXCLUSIV | România U21 poate da marea lovitură cu Germania U21: ,,Vreau să văd naţionala 30 de ani în cele mai bune opt echipe”

romaniaadi mutumarcel puscasmirel rădoicampionatul europeanrealitateagermania