Adi Mutu a făcut anunțul la conferința de presă după partida contra Corvinului: ”Eu nu am puterea!”

Articol de Mihai Popescu - Publicat miercuri, 03 aprilie 2024, ora 07:05,
Adi Mutu
Adi Mutu

Divizionara secundă, Corvinul Hunedoara, a eliminat-o din Cupa României, marţi, pe CFR Cluj, după ce i-a aplicat o corecție, scor de 4-0.

Astfel, CFR a fost eliminată, iar Corvinul a produs o mare surpriză, având în vedere că nu are nici drept de promovare.

După meci, Adi Mutu a oferit mai multe declarații în cadrul unei conferințe de presă.

”Haideți că o să fac eu un monolog și după aia termin că… Prea multe de spus nu sunt. A fost un meci fără istoric pentru noi. Am fost penibili, un rezultat umilitor, cum spuneam și mai devreme la flash.

Cred că avem o problemă de atitudine, de abordare. Nu doar la meci, a început după meciul cu Sepsi. Nu vreau să caut scuze, să spun că am jucat în 10, că s-au accidentat Camora și Mogoș și n-am avut oameni care să intre în locul lor.

Suntem, totuși, CFR și am jucat împotriva unei echipe de liga a doua, pe care o felicit pentru rezultat. Echipă de liga a doua cu un buget cât trei jucători de-ai noștri, deci ar trebui să ne fie rușine.

Eu nu am puterea să-i iert pe jucători pentru rezultatul ăsta, pentru că e umilitor, eu mă simt umilit și de aceea mă voi gândi bine în seara asta ce voi face pe viitor și mâine dimineață voi anunța la club și pe dumneavoastră”, a fost monologul lui Adrian Mutu.

adi mutucfr clujcorvinul hunedoara