Acuze grave pentru șefii din fotbalul românesc: „Au ciopârțit campionatul!”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat miercuri, 05 august 2020, ora 20:35,
FRF LPF
FRF LPF

Șefii LPF și FRF au fost puși la zid de fostul vicepreședinte al Ligii, Alexandru Boc, după ce play-out-ul Ligii I se va încheia fără ca toate meciurile să se dispute! 

Acesta susține varianta propusă de trecere la un format cu 16 echipe în prima divizie chiar din sezonul 2020-2021. Totul, pentru salvarea lui Dinamo.

„Varianta cu 16 echipe este cea mai bună, pentru că se face dreptate pentru Dinamo, în primul rând. Nu trebuie să retrogradeze Dinamo, pentru că nu pot să-și joace toate meciurile, cum era normal. Am stat 17 ani lângă Dumitru Dragomir și îmi spunea mereu să nu fac nicio diferență între cluburi, să fiu corect cu toate, a declarat fostul oficial al LPF.

Însă modul în care s-a decis câștigătoarea campioanei României, în care puteam să avem prelungiri sau chiar lovituri de departajare l-a deranjat teribil pe fostul vicepreședinte al LPF.

„Liga și Federația au ciopârțit campionatul! Europa n-a mai văzut un caz ca la Craiova. Nu este nicio transparență, nimic! LPF legalizează doar transferurile, în rest cei de acolo nu fac absolut nimic”, a mai comentat Alexandru Boc.

VEZI ȘI Arbitrul care n-a acceptat “atenția” FRF: “I-au oferit fete, dar a refuzat”. Motivul incredibil

frfalexandru bocliga 1LPFrealitatea