Accidentarea Simonei Halep, dezbătută de americani: „E o afecţiune dureroasă!”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat miercuri, 10 martie 2021, ora 14:18,
Halep. Foto: Profimedia
Halep. Foto: Profimedia

Actualul loc 3 în ierarhia mondială a decis să nu participe nici la turneul de la Dubai, asta după ce hotărâse să se retragă și de la întrecerea de la Doha!

Partida contra Serenei Williams din sferturile de la Australian Open se pare că rămâne deocamdată ultimul meci al Simonei Halep disputat în acest an și ratează astfel șansa de a-și apăra titlul cucerit anul trecut la Dubai.

Motivul acestor decizii luate de fostul lider mondial a venit din cauza problemelor de natură fizică pe care constănțeanca le are. Concret, cea mai bună tenismenă din România a dezvăluit că are probleme la spate și nu se simte pregătită să participe deocamdată la vreun turneu. În acest moment, Simona Halep se află în România și a decis să efectueze recuperarea în țara natală.

Sursa foto: Profimedia Images

Accidentarea actualului loc 3 mondial a fost dezbătută și de jurnaliștii americani, care au vorbit despre afecțiunea de care suferă sportiva din România. Aceștia au explicat că hernia de disc provoacă niște dureri foarte mari, iar acest lucru face aproape imposibilă activitatea la cel mai înalt nivel.

„Era inevitabil ca ea să se retragă de la Dubai, dar a aşteptat să vadă cum sau dacă starea ei se va schimba înainte de a renunţa. Pe finalul adolescenţei, Simona Halep a fost diagnosticată cu hernie de disc.

E o afecţiune dureroasă, în care un disc sau mai multe se clatină şi se umflă într-o deschidere anormală. Durerile sunt recurente şi, din acest motiv, Halep a fost nevoită să se retragă de la Qatar Open, luna trecută, şi acum de la Dubai”, a scris Tennis World USA, citat de Adevărul.

Citește și Simona Halep, în istoria tenisului. Locul ocupat de româncă, în ierarhia turneelor câștigate

realitateawtaHalepaccidentare haleptenis