A trecut prin Giulești și acum arată cu degetul după startul slab de an: „Totul pleacă din interior”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat joi, 05 martie 2020, ora 16:25,
rapid-fk-baltika-1
rapid-fk-baltika-1

Constantin Zotta a fost președinte la Rapid și așteaptă să îi vadă din nou pe giuleșteni în Liga 1. 

Totuși fostul arbitru internațional nu le dă dreptate rapidiștilor atunci când se declară nemulțumiți de arbitrajele de care au avut parte în cele două meciuri din 2020.

”Este greu să fii în poziţia asta şi să vezi anumite faze care sunt soluţionate împotriva ta. În primul rând, tu, fiind într-o poziţie, eşti subiectiv. Pe de altă parte, eu cred că au dreptate, dar doar vreo 10 la sută. Şi să spun de ce. Pentru că totul pleacă din interior.

Sunt chiar sunt puţin supărat, pentru că oricum, orice ar fi, am o afinitate pentru Rapid. Este imposibil să promovezi, să câştigi un campionat dacă tu ai un jucător eliminat în fiecare etapă. Este imposibil. Şi totul trebuie să vină din interior” a avertizat Constantin Zotta, într-o reacție oferită pentru prosport.ro.

Rapid a avut câte un jucător eliminat în prima repriză atât în meciul cu Turris Turnu Măgurele, cât și în cel contra celor de la ASU Poli Timișoara.

„Nu e de vină doar Pancu, ci toată lumea. Eu ştiu cu jucătorii Rapidului doresc să îşi facă fericiţi fanii, să-şi facă fericiţi suporterii, acel grup ”hard” de suporteri, şi, atunci, ei vor să dea mai mult pentru a ieşi în evidenţă în faţa suporterilor. Şi suporterii trebuie să le înţeleagă jocul.

Dar ei trebuie să analizeze pregătirea jocului şi pregătirea antrenamentelor altfel, pentru a nu ajunge în situaţia asta. Eu îmi doresc să promoveze Rapidul, fără dar şi poate. 100 % cartonaşele roşii au fost acordate corect” a mai spus fostul conducător al Rapidului.

CITEȘTE ȘI –>> Șah mat la palat! Cine a intermediat mutarea lui Bălgrădean la CFR! Totul a ieșit la iveală

rapidzottapromovarepancucartonașe roșii