A fost spion pentru Contra și trage un semnal de alarmă: „Atenție mare la el! E foarte tehnic”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat duminică, 13 octombrie 2019, ora 18:09,
Norvegia Spania
Norvegia Spania

Norvegia a scos o remiză nesperată cu Spania, scor 1-1, iar Cosmin Contra a primit toate amănuntele înaintea partidei de pe Arena Națională.

Cornel Țălnar i-a spionat sâmbătă pe nordici și știe de unde poate veni pericolul la București. Fostul dinamovist e convins că Norvegia e peste Suedia.

  • „Norvegia a început într-un 4-4-1-1, schimbat apoi, după golul Spaniei, în 4-4-2, și a încheiat jocul într-un 4-3-3 foarte ofensiv. Schimbă ușor sistemul și se adaptează rapid.”
  • „Fundașii laterali urcă foarte mult în atac. De altfel, Elabdellaoui, apărătorul dreapta, a fost faultat în careu de portarul Spaniei, în prelungiri.”
  • „Vin cu foarte multe centrări periculoase în careu, au făcut asta mai ales pe final, atunci când au introdus doi atacanți înalți. Auturile sunt, de asemenea, executate lung, spre careu, pentru devieri pe bara a doua.”
  • „Este adevărat că Spania a jucat fără 6-7 titulari, dar Norvegia a luptat până la final. Nu am văzut recent Spania atât de dominată. Munca și efortul nordicilor le-au fost răsplătite. Au avut și șansă, dar și susținerea incredibilă a publicului, mai ales în ultimele 20 de minute.”
  • „Atenție mare la Ødegaard, un fotbalist foarte tehnic, și la King, atacant foarte mobil. Dar stau bine pe toate posturile. Până și portarul are calitate, distribuie mingile cu foarte mare siguranță.”
  • „Dintre ultimele trei partide, cel cu Norvegia mi se pare cel mai greu. Am văzut toate meciurile adversarelor din această grupă, iar Norvegia mi se pare peste Suedia.
norvegiaCornel Talnarnorvegia romaniaNorvegia Contra