A câștigat alegerile, dar nu scapă de critici. Burleanu, atacat dur de un mare antrenor român: Înţeleg că n-are minte multă!

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat vineri, 20 aprilie 2018, ora 16:32,
ioan-andone-si-mircea-lucescu-2
ioan-andone-si-mircea-lucescu-2

Răzvan Burleanu nu a avut emoții la alegerile pentru șefia Federației. L-a bătut măr pe Ionuț Lupescu și a sărbătorit alături de cei care i-au dat votul. Nu a scăpat însă de critici. Ioan Andone recunoaște că modul în care au sărbătorit „profesioniștii” lui Burleanu i-a lăsat un gust amar.

”Eu am crezut în proiectul lui Ionuţ, am crezut şi cred în el, dar asta nu înseamnă că am vânat un post pe la FRF, ca să fim numiţi ’clan’, cum a zis Mihai Stoichiţă. Am auzit că Răzvan Burleanu ciuruieşte pe nu ştiu cine. Păi, nu-i este ruşine de Mircea Lucescu, de părul său alb? Păi, îl ciuruieşte pe Mircea Lucescu? Eu înţeleg că n-are minte multă, dar respectă, mă, oamenii!”, a spus Ioan Andone la DigiSport.

foto: prosport.ro

În vârstă de 57 de ani, fostul antrenor al lui Dinamo a fost printre susținătorii lui Ionuț Lupescu în cursa pentru șefia FRF. Cei doi au fost colegi atât în marea echipă a lui Dinamo de la sfârșitul anilor ’80, cât și la echipa națională.