A avut dreptate Dănciulescu!? Cortacero vrea să-și aducă fiul fotbalist în „Groapă”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat miercuri, 30 septembrie 2020, ora 22:40,
Pablo Cortacero, Dinamo
Pablo Cortacero, Dinamo

Pablo Cortacero, conducătorul lui Dinamo, a făcut o declarație surprinzătoare. Acesta a susținut că l-a ofertat pe fiul său, legitimat la Levante, și că îl așteaptă în „Groapă”.

La despărțirea de Dinamo, Dănciulescu îi acuza pe oficialii de acolo că au creat un grup bazat pe „prietenie și cumetrii”. Iată că la scurt timp de la acele declarații, Cortacero confirmă fără să vrea spusele lui „Danciu”, prin afirmațiile pe care le face.

„Fiul meu mai mare joacă la Levante, a semnat anul trecut, nu mai trăiește cu noi, locuiește acolo la Academie, a semnat 4 ani cu Levante și i-am spus deja că are poarta deschisă aici la Dinamo, i-am făcut o ofertă.

Dar acum este dificil să-l conving. Este foarte concentrat acolo, îi place. Joacă pe poziția de extremă și atacant. Da, pentru mine cel mai important este să-și continue și studiile. Dar la Levante se ocupă în Academie și să meargă să studieze.

Asta vom implementa și noi la Dinamo. Este încântat după un an acolo. Să-l scot de acolo este foarte dificil, este foarte fericit acolo”, a spus Cortacero, potrivit doardinamo.ro.

Dinamo ocupă locul 12 în clasament, cu doar cinci punct după primele cinci etape scurse din sezonul regulat al Ligii 1.

Citește și • Edi Iordănescu este noul antrenor al Astrei Giurgiu! Giurgiuvenii pregătesc deja transferurile pentru a întări echipa

dinamoPablo Cortaceroliga 1realitatea