32 de ani de la momentul de aur al fotbalului românesc! Dezvăluirile lui Belodedici și anunțul lui Lăcătuș

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat luni, 07 mai 2018, ora 19:40,
STEAUA 86
STEAUA 86

Azi se împlinesc 32 de ani de la cel mai important moment al fotbalului românesc: pe 7 mai 1986, Steaua cucerea Cupa Campionilor Europeni, după o finală dramatică pe care a câștigat-o în fața Barcelonei.

La Radio Sport 1, Miodrag Belodedici a rememorat cum au așteptat jucătorii Stelei marele meci de la Sevilla.

„Înaintea meciului, Bumbescu m-a rugat să-i trag câțiva pumni, Majearu simțea că face pe el de frică, dar se vede că i-a trecut, eu inspiram și expriram ca oamenii ăia de la yoga, așa mă concentram eu. Boloni citea o carte, acestea erau stările noastre înainte de meci. 

A început prost ziua de 7 mai 1986, dar s-a terminat bine. Dimineața, ne uităm în camere la televizor și vedeam cum vin toate avioanele pline de la Barcelona cu suporterii lor, autocare și oameni pe scară, nici în parc nu ne-am simțit bine, toți strigau de toate după noi”, a spus fostul mare fundaș al României.

Se întâlnesc și în acest an

Generația de Aur a Stelei se va întâlni și în acest an, pentru a sărbători marele succes. Marius Lăcătuș a precizat că Valentin Ceaușescu se va ocupa de tot, acesta urmând să stabilească și locul unde se vor aduna jucătorii care au scris istorie pentru Steaua.

Steaua SevillaSteaua finalaliga campionilorSteaua Barcelonasteaua