Simona Halep şi Irina Begu au făcut antrenament comun pentru Fed Cup

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat vineri, 13 aprilie 2018, ora 19:30,
begu-halep
begu-halep

Cu câteva zile înaintea confruntării de Fed Cup dintre România şi Elveţia, Simona Halep s-a antrenat alături de Irina Begu. 

Pe conturile de socializare au apărut poze cu cele două jucătoare, în care România își pune speranțe în întâlnirea cu Elveția. Pe lângă cele două, mai apar și oamenii din staff-ul Simonei, printre care și Andrei Pavel, anunţă Digi Sport.

Simona Halep (26 de ani, numărul 1 WTA), Sorana Cîrstea (28 de ani, locul 34 WTA), Irina Camelia Begu (27 de ani, locul 38 WTA) și Mihaela Buzărnescu (29 de ani, locul 40 WTA) sunt jucătoarele convocate de căpitanul nejucător Florin Segărceanu și antrenoarea Alina Tecșor-Cercel.

„Avem speranțe mari de la această partidă și pentru mine, pentru echipă, pentru toată România ar însemna foarte mult să ajungem în Grupa Mondială. Avem noroc că toate fetele sunt sănătoase, trec printr-o perioadă bună și sper să ne adaptăm foarte repede la terenul de zgură din Sala Polivalentă de la Cluj-Napoca astfel încât, la ora meciului totul să fie pregătit, iar sala plină”, a declarat pentru site-ul Federaţiei Române de Tenis, Florin Segărceanu, căpitanul-nejucător al echipei României.

fed cupsimona halepantrenamenttenisirina begu