Se repetă finala din 2013? Dortmund și Bayern vor să ajungă în ultimul act din Champions League

Articol de Mihai Dragomir - Publicat marți, 07 mai 2024, ora 14:19,

Borussia Dortmund și Bayern München vor să repete finala Champions League din 2013, însă mai întâi trebuie să treacă de PSG, respectiv Real Madrid. Meciurile din returul semifinalelor Champions League se vor disputa marți și miercuri.

În 2013, Bayern München a învins-o pe Borussia Dortmund în finala Champions League de pe stadionul Wembley din Londra. Ca o coincidență interesantă, finala din 2024 va avea loc pe 1 iunie, tot pe stadionul Wembley.

Ce șanse au însă cele două să ajungă în ultimul act? Returul se anunță infernal, având în vedere că le vor întâlni pe PSG, respectiv Real Madrid. Ambele pornesc cu șansa a doua la calificare, astfel că nu mulți sunt cei care ar îndrăzni să-și pună banii la pariuri sportive pe calificarea celor două. Dacă o fac, beneficiază de o cotă atractivă la Unibet: 5.70.

Programul semifinalelor Champions League este următorul:

  •       Marți, de la ora 22:00: PSG – Borussia Dortmund (0-1 în tur)
  •       Miercuri, de la ora 22:00: Real Madrid – Bayern München (2-2 în tur)

PSG – Borussia Dortmund

Borussia Dortmund s-a impus neașteptat în partida tur și a învins-o pe PSG cu 1-0. Totuși, nu trebuie uitate cele două bare pe care francezii le-au avut, alături de alte ocazii mari. Așadar, e de înțeles de ce francezii nu și-au pierdut optimismul înaintea returului. Și Dortmund are un moral bun și va încerca să profite de slăbiciunile din defensiva lui PSG, care a primit gol de fiecare dată în ultimele patru partide din Champions League.

Pe de altă parte, PSG a învins-o cu 2-0 pe teren propriu la ultimul meci din faza grupelor 2023/2024. Știe ce trebuie să facă pentru a obține o victorie și, de ce nu, calificarea. Francezii vor să dispute a doua finală de Champions League din istorie, după cea pe care au pierdut-o în 2020 contra lui Bayern München.

Unibet le dă o șansă bună să ajungă în finală și le oferă cota 1.65, în timp ce Dortmund are 2.15. Pentru succesul în timpul regulamentar, PSG are 1.49 la victorie, egalul are 4.70, iar succesul lui Dortmund are 6.40.

Real Madrid – Bayern München

În tur am putut să vedem un meci foarte spectaculos, ce s-a terminat 2-2. Rezultatul lasă deschisă ușa calificării pentru ambele echipe. Dar va putea Bayern să reziste pe Santiago Bernabeu, un stadion pe care puține echipe din Bundesliga au reușit să câștige?

În istorie, Real a pierdut doar de 3 ori acasă în 38 de partide contra echipelor din Germania. Iar cu Bayern München are un bilanț de 9 victorii, 2 remize și 2 înfrângeri în meciurile de acasă. Așadar, e de înțeles de ce nu puțini sunt cei care o văd favorită la calificare pe noua campioană a Spaniei.

Unibet îi oferă cota 1.45 la calificare, în timp ce Bayern are 2.65. Pentru cotele 1X2, Real are 1.94 să se impună, egalul are 3.75, iar victoria lui Bayern are 3.85.

Cotele publicate în acest articol pot suferi modificări în orice moment și sunt preluate din oferta Unibet. Aici, utilizatorii își pot încerca din nou norocul la Predictorul Champions League, la care pot câștiga 125.000 RON Cash complet gratuit – răspunzând corect la toate întrebările selectate.

Într-o altă campanie, utilizatorii care optează pentru promoție pot ajunge la EURO 2024. Fiecare 100 RON depuși le oferă o șansă de câștig la extragerile săptămânale în care se oferă 2 bilete la meciurile României de la EURO 2024 + 5.000 RON pentru transport și cazare, alături de alte 199 de premii tari.