„I-a promis lui Gigi că vine! Ai nevoie de el când vei avea meciuri multe!”-Mihai Stoica anunță o revenire a unui fost golgheter la FCSB!

Articol de Mihai Dragomir - Publicat joi, 09 mai 2024, ora 20:54,
Ianis Stoica și Florin Tănase
Ianis Stoica și Florin Tănase

FCSB va fi foarte activă pe piața de transferuri din vară. Gigi Becali a declarat că va aduce un număr mare de jucători pentru a consolida echipa în lupta pentru calificarea în grupele Champions League.

Se pare că bucureștenii ar putea primi ajutor din partea unui fost golgheter al Ligii 1. Mihai Stoica a dezvăluit că Florin Tănase ar putea reveni la gruparea „roș-albastră”.

„I-a promis lui Gigi că vine! Ai nevoie de el când vei avea meciuri multe!”

Înțeleg că el va căuta (n.r – echipe din alte campionate), dar solicită un salariu foarte mare în zona aia (n.r – zona arabă). Dacă nu găsește, vine! I-a promis lui Gigi. Acum ar fi foarte bine să-l avem și în pregătire mă gândesc. Probabil acolo se mișcă mai greu lucrurile pentru că încep campionatele.

De Tănase ai nevoie când vei avea meciuri multe. Noi jucăm Supercupă, campionat, Champions League. E clar că dacă treci primul tur sunt șanse foarte mari să joci în grupele Conference League”, a transmis Mihai Stoica, conform Orange Sport.

mihai stoicafcsb